Exprimă-ţi opinia liber. Creează sau semnează o petiţie online.
Prima pagina » Petitii online » Rabdarea si intelegerea noastra nu este fara limite
image

Petitie: "Rabdarea si intelegerea noastra nu este fara limite"

Facebook share

Domnule Ministru al sanatatii, Domnule Presedinte al Casei Nationale de Asigurari de Sanatate,

Prin deciziile pe care le-ati luat in ultimele saptamini ale anului 2010 si care se regasesc in acte legislative publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, ne-ati adus la exasperare.
S-a inceput cu Hotarirea de Guvern nr. 1389 pentru aprobarea Contractului-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate pentru anii 2011-2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I din 30 decembrie 2010, in care, prin conditiile impuse in acest contract, se doreste falimentarea unui numar cit mai mare de cabinete medicale si a altor tipuri de furnizori care, odata intrati in contract cu casele de asigurari, nu vor mai putea sa-si desfasoare activitatile in conditii optime, datorita insuficientei fondurilor alocate pentru aceste activitati.
Poate acesta este, in realitate, si scopul urmarit de Dumnevoastra, pentru a putea face loc, astfel, medicilor carora doriti sa le faceti “conversia” profesionala, dupa ce vor ramine fara locuri de munca, in urma desfiintarii unor spitale, pe care le considerati inutile sau neperformante, punind in practica si prevederile articolului 141 din acest contract cadru.
Aceste unitati medicale au ajuns neperformante, nu din vina medicilor care isi desfasoara activitatea acolo, ci ca urmare a faptului ca prin subfinantarea persistenta a sistemului, au ajuns sa nu mai fie cautate de populatie, iar medicii le-au parasit pentru a nu se deprofesionaliza.
In tarile dezvoltate, pentru ca noi din acest punct de vedere nu ne putem considera o tara dezvoltata, se gasesc spitale si la nivel comunal, deservite de medici de familie, care rezolva problemele populatiei la acel nivel, scutindu-i pe acesti oameni de deplasari la oras, aglomerarea spitalelor orasenesti, pentru tot felul de probleme minore care stau la indemina medicului de familie.
Dar, in loc sa recunoasteti ca nu faceti nimic pentru medicina de familie, ne blamati cu fiecare ocazie, acuzindu-ne ca nu suntem in stare sa rezolvam niste cazuri usoare ale pacientilor pe care ii avem inscrisi pe liste, ca luam bani foarte multi pentru servicii putine, ca nu ne dotam cabinetele, ca nu investim in renovarea lor, etc.
Eu si va intreb, citi bani ati investit din salariile proprii pentru renovarea institutiilor in care va desfasurati activitatea, asa cum ne cereti noua sa investim in renovarea caladirilor cabinetelor medicale in care ne desfasuram activitatea, atita timp cit, desi s-au dat trei acte legislative privitoare la vinzarea acestora catre medicii care isi desfasoara activitatea in aceste cladiri, nu s-a intimplat acest lucru decit in foarte putine cazuri, iar administrarea acestor spatii revine proprietarilor de drept, adica unitatile administrativ teritoriale carora le-au fost incredintate.
Pentru ce sau pentru cine au fost date aceste legi? Pentru a se justifica activitatea parlamentarilor sau pentru ca membrii consiliilor locale, orasenesti, municipale si ai Municipiului Bucuresti, precum si cei ai consiliilor judetene sa-si arate muschii in fata noastra, demonstrindu-ne cit sunt ei de importanti si ca nu le pasa de aplicarea unei legi sau a alteia?!
Toate aceste cladiri au fost trecute din administrarea Ministerului sanatatii, in anul 2003, in administrarea consiliilor locale dar nu s-a implicat nimeni din cei obligati prin lege in administrarea lor, asa cum nu se vor implica nici in administrarea spitalelor care au fost trecute de curind, in aceeasi forma de administrare. Cu timpul veti pune, probabil si aici, medicii sa renoveze saloanele si sa cumpere materiale si aparatura din salariile pe care le vor incasa, in urma contractelor “part time” prevazute a se incheia in viitor.
De ce sa ne dotam cabinetele, atita timp cit refuzati cu incapatinare sa ne platiti aceste tipuri de servicii, pentru ca acestea sunt decontate doar in cazul in care sunt efectuate in spitale, ambulatorii de specialitate sau laboratoare. Numai ca uitati un lucru, toate acestea se gasesc numai la oras. De ce ar trebui un pacient in virsta sa parcurga o distanta de zeci de kilometri pina intr-o localitate urbana ca sa beneficieze de asemenea servicii, cind ar putea beneficia si la el in comuna de asa ceva.
Poate nu stiti dar, aparatura moderna este prevazuta cu computere miniaturizate care dau rezultatele pe loc, cu mentiunea valorilor normale, deci nu mai este necesar sa stea un specialist in domeniu, sa numere la microscop niste elemente sanguine, atunci cind se efectueaza o hemoleucograma.
Va plingeti ca nu sunt acoperite toate localitatile rurale cu medici sau in numar suficient dar aveti in proiect sa modificati ordinul comun al Ministrului sanatatii si al Presedintelui CNAS, privind acordarea sporurilor pentru desfasurarea activitatii in conditii deosebite, pe motiv ca s-au imbunatatit aceste conditii, diminuindu-se, astfel, veniturile medicilor din rural, si mai mult. Faptul ca s-au asfaltat citiva kilometri de sosea, nu inseamna ca s-au asfaltat toate ulitele si ca ceste drumuri, atunci cind ninge, nu se vor mai bloca, iar atunci cind ploua nu se vor mai inunda, iar distantele fata de localitatile urbane sau micsorat. Ati avut destule exemple graitoare, chiar in aceasta iarna, care nu si-a aratat inca toate puterile.
Medicii ca sa-si doteze cabinetele, trebuie sa beneficieze de finantare, iar serviciile efectuate sa fie decontate corespunzator, pentru ca orice investitie trebuie sa se amortizeze prin productivitate si nu prin “deducerea” fiscala in registrul de incasari si plati. Pacientii nu trebuie obligati sa plateasca aceste servicii cu plata directa, atita timp cit sunt prevazute in pachetele de servicii decontate din FUNASS.
Va laudati cu functionarea eficienta a unitatilor sanitare private, cu care incheiati contracte, laudindu-le managementul, in comparatie cu unitatile de stat, afirmind ca le platiti aceleasi servicii, cu aceleasi tarife, cu mici exceptii. Dar omiteti sa spuneti ca partea decontata de CNAS pentru aceste servicii reprezinta, de regula, cam 50% din tariful real al serviciului respectiv, pentru ca diferenta pina la valoarea reala a serviciului dintr-o institutie sanitara privata, este achitata de pacient prin plata directa.
In schimb, noua ne oferiti, 5 lei, 10 lei sau 100 lei, drept co-plata. Nu vi se pare ca seamana a bataie de joc fata de niste institutii si oameni care muncesc si se daruiesc profesiei pe care au imbratisat-o?!
Domnul Ministru al Sanatatii, Csecke Atila, in citeva din intilnirile pe care le-a avut cu reprezentantii nostri, ne-a transmis sa avem rabdare ca vor veni vremuri foarte bune pentru noi, medicii de familie. Si acele vremuri au venit prin modificarea Ordonantei nr 158 privind acordarea concediilor medicale, cind cuantumul amenzilor pentru medicii prescriptori a fost ridicat la 5.000 lei, facid, dupa aceea, un act de mindrie din sumele strinse pe baza acestor amenzi care s-au dat de-a valma, adica si retroactiv, pentru concedii date de medici inainte de modificarea legii, lucru care contravine legislatiei in vigoare.
Cuantumul acestor amenzi, chiar daca au fost justificate, nu a fost justificat prin prisma prevederilor Ordonantei nr 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, care stipuleaza ca stabilirea acestora trebuie sa prevada un nivel minim si unul maxim, in cazul nostru nivelul este doar maximal. De asemenea, nivelul sanctiunii trebuie sa fie “proportional cu gradul de pericol social al faptei savirsite”. Poate ne va explica Domnul Ministru care ar fi pericolul social pe care il reprezinta un medic, in cazul eliberarii unui concediu medical, daca pacientul nu a adus cu el, cind s-a prezentat la consultatie, dovada numarului de zile de concediu medical primite in ultimele 12 luni, iar amenda este de 5.000 lei.
Noi tot am asteptat acel “bine” dar constatam ca veniturile nu cresc ci se diminueaza de la an la an, in cuantum mult mai mare decit in cazul celorlalte categorii de cetateni ai tarii.
Atit Domnul Ministru, cit si Domnul Presedinte, uita ca noi avem de intretinut o activitate ale carei costuri de productie nu scad pentru ca Guvernul nu a diminuat cu 25% pretul la energie electrica, pretul la abonamentul telefonului, pretul energiei termice, ci dimpotriva, a majorat TVA-ul de la 19%, la 24%. Se uita si faptul ca noi avem de platit salarii pentru personalul angajat si taxe si impozite din niste sume alocate care sunt tot mai mici si devin si mai mici datorita modului de calcul al tarifelor pentru serviciile pe care le furnizam populatiei.
Se uita si faptul ca noi avem, totusi, niste familii de intretinut dintr-un venit care se micsoreaza cu procente tot mai mari, pentru ca veniturile noastre reprezinta tot ceea ce ramine dupa ce ne achitam toate obligatiile finaciare fata de furnizorii nostri, angajatii nostri si fata de bugetul de stat. Aceste venituri au tendinta, in aceste conditii, de a se indrepta spre zero.
Ultima picatura, care a umplut paharul rabdarii si al intelegerii noastre, a venit o data cu publicarea Ordinului Presedintelui CNAS nr. 1047 din 15.12.2010 pentru aprobarea masurilor de punere in aplicare a strategiei e-Romania si e-Sanatate si implementarea proiectelor informatice SIUI actualizat (on-line), cardul national de asigurari sociale de sanatate, e-Prescriere si dosarul electronic medical, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 25 din 11.01.2011, prin care aflam ca suntem obligati sa creem cadrul informatic necesar punerii in aplicare a acestei “strategii”, prin “dimensionarea corecta a infrastructurii informatice”, iar aceasta “infrastructura informatica” se refera la “asigurarea cu tehnica de calcul, solutii de internet de banda larga si de back-up pentru acestea, infrastructura de networking specifica, precum si alte servicii considerate necesare” si toate acestea cu cheltuieli provenite “din bugetul de venituri si cheltuieli propriu al furnizorilor de servicii medicale, medicamente si materiale sanitare sau, dupa caz, din veniturile proprii ale acestora.”
Pai stimati Domni, noi platim taxe la bugetul de stat si nu cred ca este cazul sa mai finantam din “venituri proprii”, un sistem informatic national. Domniile voastre doriti implementarea acestui sistem, pentru ca functionarii aflati in subordinea institutiilor pe care le conduceti, nu au fost in stare sa tina niste evidente clare privind numarul persoanelor asigurate, cantitatile de medicamente eliberate pe fiecare tip de furnizor, costurile pe tip de medicament sau afectiune, etc.
Daca aveti 36 de milioane de euro sa platiti o firma straina de soft pentru acest proiect, desi se gaseau si la noi firme capabile de acest proiect si cu sume mult mai mici, sa gasiti si banii necesari prin care sa asigurati ceea ce solicitati prin acest ordin!
Ce tupeu aveti sa solicitati unor persoane care desfasoara o activitate independenta sa va finateze un asemenea proiect?! Nu stiu sa fi venit la mine primarul localitatii in care locuiesc si sa-mi ceara bani pentru asfaltarea soselei pe care se deplaseaza oricine vrea din aceasta tara, inclusiv cei care vin la rude, din strainatate. Cum sa mi se ceara mie sa investesc intr-un proiect national de care beneficiaza toata populatia tarii actuale si cei care vor veni dupa, cind asa ceva este de datoria Guvernului acestei tari?! Noi platim taxe si impozite, luati din acei bani, nu din venitul meu personal sau al colegilor mei.
In plus trebuie sa stiti ca sunt localitati in care nu este, inca, curent electric, ce sa mai vorbim de internet. Dar Dumneavoastra nu aveti cum sa stiti asa ceva pentru stati in Bucuresti, nu in Muntii Apuseni, Delta Dunarii sau Balta Brailei, ca sa nu mai pomenim de multe alte locuiri din aceasta tara care nu au simtit, inca “mirosul” civilizatiei la care vreti sa ne duceti prin acest proiect.
V-ati gindit cit ar costa un medic de familie dintr-o localitate situata intr-o astfel de zona ca sa aduca toate aceste “utilitati” la nivelul cabinetului in care isi desfasoara activitatea?! Nu v-ati gindit, daca impuneti asemenea obligatii, printr-un act legislativ, unei personae independente!
Consideram ca toate acestea au umplut paharul rabdarii si al intelegerii noastre si credem ca ar fi cazul sa va revizuiti atitudinea fata de aceasta categorie profesionala cea a medicilor, in general, si a medicilor de familie, in special, sa luati masurile care se impun, prin retragerea tuturor acestor acte legislative si revizuirea lor si sa tineti cont de faptul ca, o relatie contractuala se bazeaza pe respect reciproc si colaborare, nicidecum pe o relatie de subjugare, injosire, desconsiderare si dispret fata de calitatea umana si cea profesionala a medicilor.

13/01/2011

Autor: Dr. Paul Serban, medic primar de medicina familiei in mediul rural, Presedintele Asociatiei Medicilor de Familie Botosani.
Destinatar: Toate agentiile de presa din Romania
Petitie si semnaturi in format: XLSxls   PDFpdf
*Stiri, informatii in legatura cu petitia:
*Cod validare:
- introduceti codul de mai jos
captchaCode