Exprimă-ţi opinia liber. Creează sau semnează o petiţie online.
Prima pagina » Petitii online » Voința Neamului Român - Creștin este Suverană !! Statalitatea dacă nu este în serviciul Neamului este di...
image

Petitie: "Voința Neamului Român - Creștin este Suverană !! Statalitatea dacă nu este în serviciul Neamului este dictatură !!"

Facebook share

Către:
Președintele României, Curtea Constituțională a României, Președintele Senatului, Președintele Camerei Deputaților, Consiliul Superior al Magistraturii, Procurorul General al României, Guvernul României, Ministru de Justiție, precum și către/spre informarea Societății Civile din interiorul României, precum și din exteriorul României, prin intermediul internetului.
Ne rezervăm dreptul constituțional de a apela la oricare cale de soluționare, a demersului nostru.
Menționăm că, în virtutea dreptului constituțional cu referire la dreptul de petiție, ne pretinde dreptul de a primii răspuns concludent nu formal/superficial.

România, Cluj-Napoca, anul Domnului 2018, Iunie, ziua 13, Petru Borodi, precum și semnatarii care legitim și legal vor adera/subscrie prezenta petiție, a cărei listă de subscriere o lăsăm deschisă, ulterior comunicându-o instituțiilor pe carele menționăm în petiție, mai sus.

Doamne ajută Neamului Tău Român și omenirea !!

Petiție - memoriu și sesizare.

Prin prezenta vin și contest, justificat și strict cu temeinicie dată de Constituția Românie, decizia unora dintre prezenții membrii ai onor Curtea Constituțională a României.
În virtutea, litera și spiritul Constituției voi acționa pe toate căile, pe care le voi considera că sunt necesar-utile, ca fiind cele care vor determina restabilirea Ordini Constituționale.
Dintru început și strict conform prevederilor Constituției României, însă și conform practicilor judecătorești, definim că, ne pretindem drepturi constituționale și legitime, respectiv:
1) Dreptul-obligație de a ne îndeplini *Fidelitatea față de Neam și Țară* conform cu Art. 54/(1)
2) Dreptul care ne revine la *legitimă Apărare a Neamului și a Țării* conform cu Art. 55/(1)
3) Dreptul la demnitatea de om, care demnitate incumbă implicit a interveni și a avea atitudine în contra unei permanente stări beligerante care perturbă buna funcționare a instituțiilor Statalității și contravine la respectarea separației puterilor în stat conform Art.1/(4) și în concordie cu *Idealurile Revoluției din Decembrie 1989* definit în Art. 1/(3) la care am fost parte.
4) Și nu în ultimul rând, fiind cetățean român, din moment ce-mi revine dreptul și obligația de o respecta prevederile Constituției României, ca fiind Lege Fundamentală, în consecință în revine și dreptul-obligație de și a pretinde respectarea ei întocmai și de către membri Statalități conform cu: Art.1/(5)
În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.

În consecință, gândesc/înțeleg/consider, Constituția României fiind cu și de competenţă absolută impune a fi obligatorie în a fi respectată și nu doar de toți cetățenii Românei, ci și de toate instituțiile Statalității, inclusiv/indiscutabil de onor C.C.R. precum și de către toate legile care, ori îi sunt subsidiare și fără de dubiu constituționale, ori sunt cu nulitate absolută fiind Nule de Drept Constituțional.

În acest adevăr voi recurge ponderat în a face trimitere la o lege fiindcă în discuție/caz/speță este strict Ordinea Constituțională, deplin superioară legilor care curg ca subsidiare Constituției.

În consecință, în demersul/susținerea Principiilor Fundamentale consfințite de Constituția României, implicit a Ordinii Constituționale procedând strict la invocarea prevederilor Constituției României, pe care îmi definesc, îmi susțin, argumentez, revendic drepturile și obligațiile de Român și cetățean al României, deci fiind îndrituit/obligat de către Constituție de a proceda la prezentul demers.
De-asemenea voi proceda invocând acele prevederi constituționale care vin, cu deplinătatea justeții lor, în a-mi argumenta/susține/legitima prezentul demers sesizare și dreptul de a acționa după caz/necesar, în consecință.



Prezentarea cauzelor prezentei acțiuni.

Consider deplin în contra Ordinii Constituționale a se proceda, a se recurge sau/și admite interpretări sau/și denaturări a Literei și a Spiritului Constituției, precum prin decizia onor C.C.R. care așează, pe viitor, Instituția Președintelui sub *obligația de a face* și sub autoritatea Ministrului de Justiție, care în prezent este numită strict politic de o alianță parlamentară.
Astfel interpretarea literei și spiritului Constituției determină așezarea nu constituțională a Instituției Președintelui sub imperiul grupărilor politice, chiar dacă beneficiază de cea mai vastă susținere/alegere democratică, precum și a consfințirii de către că Statalitatea din România este organizată ca formă prezidențială și nicidecum parlamentară.
Cu toate că,
Ministru de Justiție a primit Avizul negativ din partea Consiliului Superior al Magistraturii, cu a cărui aviz are obligația de a se conforma ca fiind unul considerat ca și fiind conform și necesar de către Constituției, îl ignoră considerându-l formal, inutil, nul și fără valoare de considerat.
Ori Constituția nu ar fi înscris și definit actul de consultare ca fiind obligatoriu dacă acesta are valoare nulă.
Indiscutabil conlucrarea și consultarea dintre Ministrul Justiției și C.S.M este o practică de deliberare în luarea deciziilor cu referitoare la Puterea Judecătorească. Unul dintre partenerii de decizie fiind onor C.S.M. care este îndrituit de Constituție ca și Garantul Puterii Judecătorești, și ca fiind implicit și cu atribuții certe decizionale și de Consultant în toate problematicile care sunt referitoare la Puterea Judecătorească.
Onor C.S.M. fiind îndrituit de Constituția României ca având valoare și competențe în materie de Drept și fiind garantul funcționării în cadrul constituțional al bunelor practici ale Puterii Judecătorești, nicidecum Ministrul Justiției nu poate desconsidera avizul dat de onor C.S.M. decât sub aroganță sau/și prin act imperativ.
Actul imperativ, care rezidă din/prin desconsiderarea avizului consultativ, denotă comportamente vădit imperative și discreționare, care cad fără de dubiu în sarcina Ministrului Justiției care, cu de la sine voință, îl ignoră discreționar contestând rostul/sensul dat de Constituție avizului consultativ deși este dat de către o autoritate constituțională, respectiv onor C.S.M.
Constituția, indiscutabil definește avizul consultativ ca având sensul și rostul acțiuni active, chiar implicit actului de deliberare și definire a deciziei.
Astfel schimbândui-se sensul și rostul prin interpretare dată de către Ministrul Justiției și fiind admis ca atare de către onor C.C.R determină inutilitatea faptică însăși a înscrieri avizului consultativ în Constituție, deși Constituția îi conferă a fi obligatoriu de pretins, și respectiv de emis de către onor C.S.M.
Indiscutabil prin ignorarea deplină a Avizului C.S.M. Ministrul Justiției dovedește că, nu are înțelegerea/respectarea/concordie cu Valoarea Profesională a membrilor onor C.S.M. Concordie în care pe de o parte onor C.S.M. și pe de altă parte Ministrul Justiției tocmai prin atribuții au datoria/dreptul/obligația de a defini conlucrarea în înțelegere și comportamentul instituțional.
De fapt Ministrul Justiție procedează după liberul plac, cade în eroarea de a contesta/încălca flagrant Ordinea Constituțională, care nicidecum nu ar fi definit Avizul Consultativ doar ca un act ignorabil, ci ca o îndrumare a decidentului parte în decizie a căii adecvate/corecte de urmat.
De fapt, prin similitudine, Ministrul Justiției sub imperiul liberului plac acționează aidoma precum o persoană care deși are obligația certă de a consulta un Medic merge la acest consult apoi cu nonșalanță în loc de a se conforma cu cele prescrise de Avizul Medicului face cum vrea.
*Pe cine puterea vremelnică a unei posturi în dregătorie îl îmbată cu pofte personale și aroganțe acela trebuie să se consulte !* (Aros)
Indiscutabil răsturnarea Ordinii Constituționale și negarea separației Puterilor din Statalitate, precum și punerea sub obligația, imperativă și nu constituțională, a Instituției Președinției sub Ministrul Justiției, care are atribuții executiv-administrative constituțional atribuite/definite, este în contra Constituției și a Ordinii de Drept Constituțional.

Rolul/rostul/menirea onor C.C.R. în cazul discuției, este unul nicidecum relativ/subiectiv/aleatoriu/etc. și nici măcar de a căuta legislații. ci este doar a gândi/înțelege/considera și a definii cu strictețe sub imperiul Ordinii de Drept Constituțional, respectiv strict a delibera/constata/defini dacă onor Președintelui i se poruncește, sau nu, de către Constituție a fi supus sub *Obligația de a face*, în cazul în discuție.

Menționez că:
1) Am citit și recitit motivația majorității C.C.R. implicit, tot cu mare atenție, și opinia concurentă, precum și opiniile separate;
2) Cunosc/înțeleg și susțin adevărul evident al stării de labilitate, lipsa de celeritate, unele dependențe de sfera politicianistă a unor membri ai instituțiilor, din subsidiaritatea Puterii Judecătorești.
Este evidentă lipsa de celeritate inexplicabilă, precum și tergiversarea unor cercetări sau/și soluționări, până se depășește termenul de prescripție a cauzei.
Desigur fără însă a fi surprins, fiindcă aceasta este starea de fapt în oricare instituție a Statalității, tocmai fiindcă este ignorată Constituția, și evidentă chiar prin suficiente legi emise de Puterea Legislativă, pe care însăși onor C.C.R. le cunoaște și adesea recurge în a pretinde a fi așezate în subsidiaritate Constituției.
3) Nu consider, a părtini, nici pe unul dintre cei care-s implicați în discuție/soluționare, ca parte sau motiv, ci dimpotrivă înțeleg că:
*Dacă astăzi sceptrul mânea ți-o apasă altuia mai vrednic locul tău îl lasă !*

Însă.
Gândesc, înțeleg/consider/admit, precum și susțin că, fără dubiu toate prevederile Constituției României trebuie a fi analizate ca fiind în o anume ordine, armonie, precum și în comuniune lucrătoare definind un anume principiu de drept, care se pune în discuție, pentru a-l defini cu exactitate, înțeles și aplicat prin legi/hotărâri/decizii/altele și de către C.C.R. precum de întreaga Statalitate a Românei.
Astfel, pentru a nu admite loc de dubiu sau/și interpretări, îmi susțin petiția/memoriu/sesizare strict în/pe virtutea celor definite de prevederile Constituției României.
Indiscutabil nici o lege/hotărâre/decizie/decret/alte mijloace politice de reglementare, nu pot fi constituționale decât dacă sunt cu strictețe subsidiare Constituției Românie, sau/și în concordanță cu prevederile comune date de organismele internaționale la care Neamul român, și implicit Statalitatea României, este parte.
Este a considera că, oricare acțiune a omului (fie de a nu arunca gunoiul pe stradă, sau a defini o lege justă !) este un act Politic. Constituția este un cumul de Principii care pun în armonie echilibrată trăirea unui Ansamblu Neam-Țară, respectiv Neamul plus Proprietățile care-i revin de drept Divin și prin hărnicie și justă gospodărire.
Însă în momentul în care excluderea actelor/practicilor subsidiare Artei Politice sau/și transformarea/pervertirea Actelor Politice în sub-ordinea politicianismului, atunci atât Principiile Ordinii de Drept Constituțional, precum întreaga Statalitate cad sub dictatura practicilor/practicanților intereselor de grup sau/și personale, astfel Statalitatea devine nu constituțională și infracțională.

Pentru a mă conforma la legea dreptului la petiție arăt.
Noi, Petru Borodi, născut din părinții Petru și Margareta cu naționalitate română, în România, Timișoara, în 7-08-1942, având domiciliul actual în Cluj-Napoca, Calea Moților 112/4, cu C.I. ………………..
………………………………………… Am crezul meu politic, strict în Principiile Neamului și Credința în Dumnezeu !!

Definesc prezentul demers și sub dreptul care-mi revine indiscutabil, fiind consfințit de Constituția României, prevedere înscrisă în:

Dreptul de petiţionare. Articolul 51
(1) Cetăţenii au dreptul să se adreseze autorităţilor publice prin petiţii formulate numai în numele semnatarilor.
(4) Autorităţile publice au obligaţia să răspundă la petiţii în termenele şi în condiţiile stabilite potrivit legii.

În consecința, acestor prevederi înțeleg și consider că, nici onor Curtea Constituțională a României nu-și poate aroga nici o motivație de a nu da curs prezentei Petiții-memoriu și Sesizare, fără a încălca un drept constituțional, implicit deplin legitim oricărui cetățean al României, inclusiv mie.
Desigur, gândesc/înțeleg/consider că, și onor C.C.R. va respecta întocmai, și conform Constituției, procedând în a-mi respecta și considera petiția.
Gândesc/înțeleg/consider că, distinșii membri ai completului C.C.R cunosc întocmai adevărul că, oricare lege/act care nu este strict subsidiară Constituției, este sub nulitate *ab initio* fiindcă se circumscrie sub incidența lovirii depline, respectiv al *Nulității Constituționale* și nu poate fi admisă cu putere de Lege de nimeni, cu atât mai mult de către onor C.C.R.
Cu fermitate declar că, nici unei ideologii de după 1944/23/August nu am fost și nici uneia de după 1989, nu-i sunt parte, fiindcă unica mea ideologie este trăirea în o armonie echilibrată a tuturor oamenilor din Neamul Român și a conlocuitorilor, spre Înviere.

Definind acestea, despre mine, vin prin prezenta și conform Constituției procedez la prezentul demers considerându-mi și apărându-mi drepturile constituționale, precum este dreptului la opinie, dreptul-obligație care-mi revine la legitima apărare a intereselor Neamului Român, din care sunt parte fără de a fi sub nici o restricție sau o penalitate de ordin constituțional sau/și prin legi.

Voi proceda, inițial, la motivarea acțiunii mele, precum și a invoca drepturile care-mi revin și consacră legitimitatea de a defini acțiunea, respectiv drepturile care-mi sunt conferite și consfințite de însăși prevederile Constituției în a-mi apăra interesele de oricare natură. Desigur considerând just și temeinic că, Interesele Neamului Român sunt fără de dubiu și mie obligatorii, și legitim a le prețui și apăra.
Astfel, pentru a nu admite a mi se ignora/nesocoti sau/și a-mi fi contestate drepturile, voi proceda fie și la a chema în a fi judecată de către instituțiile Puteri Judecătorești competente pe însăși onor Curtea Constituțională a României, care are menirea și obligația de a lucra stătătoare stric sub Prevederile Constituției, atât în ființarea proprie, precum și în a-și defini/realiza menirea/scopul stând indiscutabil numai ca ascultătoare, cu deplinătate, de Constituția României și nu imperativ.
În consecință, nici o anume lege de funcționare, fie prin legi stabilite, nu-i permite mai ales onor C.C.R ului a încălca Constituția României sau/și de a invoca o lege în contra Prevederilor consfințite de Constituția României, care sunt omni obligatorii și indiscutabil de a fi respectate, fie și de către cetățenii României care vremelnic sunt membri ai onor C.C.R.
Constituția României este cu și de competenţă absolută, precum indiscutabilă, și nu interpretabilă, în litera și spiritul ei.
Oricine își arogă, fie Statalitatea și legea, a nu respecta Constituția recurge la Uzurparea/Atingerea Constituției, a Ordinii de Constituționale.

Egalitatea în drepturi. Articolul 16
(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.

În consecință, susținem/pretindem/argumentăm noi că, dacă nimeni nu este mai presus de lege atunci: indiscutabil nimeni nu are nici un drept a se situa mai sus decât prevederile Constituției deoarece, toate legile au obligația strictă de a fi deplin în subsidiaritatea Constituției, pentru a nu fi lovite de Nulitatea Absolută, respectiv Nulitatea de Drept Constituțional.

Fidelitatea faţă de Ţară. Articolul 54
(1) Fidelitatea faţă de ţară este sacră.

Apărarea ţării. Articolul 55
(1) Cetăţenii au dreptul şi obligaţia să apere România.

În consecință, a prevederilor Constituției de la Art. 54/(1) și respectiv de la Art. 55/(1) înțeleg deplin că, am deopotrivă nu limitate atât obligația pe care o înscrie constituțional, precum și dreptul de a susține, respecta, recurge și acționa pentru a realiza aceste prevederi de excepție care-mi revin și mie, uzitând de toate căile, mijloacele și puterea mea, în consecința oricăror atingeri aduse Neamului, României sau/și în contra Ordini Constituționale.

Universalitatea. Articolul 15
(1) Cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea.

În consecință, mai ales că, nicidecum nu vin a pretinde un drept de ordin personal, ci unul care definește un drept clar de Rang Național și strict în interesele Neamului și ale Viitorimii, mai mult fiind și în interesul respectării Constituției, consider implicit ca având și deplină legitimitate în demers.
Petiția este deopotrivă și a-mi pretinde drepturile de om român precum implicit în interesul respectări literei și a spiritului Constituției. Deci implicit și a realizări unei stări armonioase, echilibrate, precum și a excluderii oricărei stări de discordie/dihotomie sau/și de permanentă stare beligerantă, în cadrul Statalități, care sunt evidente din considerente partinice clar de factură politicianistă sau/și din neînțelegerea și nu practicarea Artei Politice.
Gândesc/înțeleg/consider că, nici o instituție a Statalități, actuală sau din viitor, și indiferent ce atribuții are, nu are nici un interes și nici o îndrituire a se opune în a-mi realiza drepturile constituțional și mie consfințite cu deplinătate de către Constituție, de a participa activ la buna rânduire a Treburilor Publice.

Egalitatea în drepturi. Articolul 16
(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

În Consecință, gândesc/înțeleg/consider că, precum Constituția conferă și consfințește tuturor cetățenilor egalitate în fața legii și a autorităților publice, indiferent de considerente subiective, tot așa însăși oricare angajat din instituțiile Statalității, indiferent care, este înainte de toate strict un cetățean al României indiscutabil, în strictul sens, precum fără de discriminare și fără de privilegii.
Astfel, consfințind Constituția, nici un cetățean al României nu poate a se exonera sau a se eschiva de la răspundere, doar fiindcă vremelnic deține o demnitate, o funcție, un grad, sau alte poziții în cadrul Statalității sau/și a societății.
Indiscutabil, cu întâietate în fața Constituției și a legilor ei subsidiare, prevederile Constituției vin a ”dezbrăca” omul de oricare podoabă oferită de demnități publice, funcție, grad, sau alte poziții subiective sau/și obiective, tocmai pentru a-i așeza în deplină egalitate în fața Constituției și a legilor.

Tratatele internaţionale privind drepturile omului. Articolul 20
(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.
Libertatea conştiinţei. Articolul 29
(1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale.

În consecință, Art. 20 îl menționăm strict pentru a ne susține în demersul nostru.
Desigur, despre Art. 20, nici în parte nici în întreg, nu avem ce a înțelege că ar fi de discutat/obiectat/intervenit, deoarece Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, este clară/indiscutabilă/obligatorie și cu deplinătate este și executorie, și prin înscrierea în Constituția României definește implicit și *Obligația de a face*, fără alte condiționalități.

Accesul liber la justiţie. Articolul 21
(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

În consecință, Indiscutabil și cu întâietate unui om care este conștient că, apărând drepturile constituționale în întreg, are dreptul și obligația de a acționa și pe calea justiției cu deplinătate, ca fiind parte a Neamului Român.
Apărarea, prin oricare cale constituțională, în contra oricărei atingeri adusă în contra Suveranității Naționale, implicit a Ordinii Constituționale, este o acțiune de rang primordial românilor ca, în *deplin drept și interes legitim* să gândească, înțeleagă, considere și să apere *Interesele de Rang Național* fiindcă doar în aceste considerente este a înțelege binele propriu, obiectiv și subiectiv în comuniune fiind cu Interesele Naționale.

Unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni Articolul 4
(1) Statul are ca fundament unitatea poporului român şi solidaritatea cetăţenilor săi.
(2) România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială.

Din momentul în care Constituția înscrie și acestea gândim, înțelegem, considerăm că, pentru oricare cetățean al României ar fi ca și *interes legitim* nu doar strict cele de ordin personal, ci interesul unitar, prin actul responsabil al acțiunilor definite prin/în cadrul dreptului la solidaritate.
Astfel fiind este a înțelege și considera că, în totalitate prevederile Constituției înscrise în Art. 4/(1) și (2), coroborate cu înscrisele din Art.21./(1) și (2) definesc, clar și punând dimpreună, esențialele condiționalități a trăirii omenești, numindu-le alăturate și ca fiind de apărat în solidar, fie pe cale amiabilă, fie și pe calea Justiției.
Cităm: *pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.*
Ori demna și adecvata trăire, a oamenilor, pretinde, incumbă indiscutabil și trăirea copiilor, a nepoților, a urmașilor, de fapt a întregii Viitorimi a Neamului din care ești parte, nu doar propriile drepturi.

Suveranitatea. Articolul 2
(1) Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.

În consecința Art. 2/(1) oricare încălcare a Constituției, indiferent din care segment instituțional al Statalității este comis, este sub nulitatea de Drept Constituțional, și indiscutabil o atare încălcare devine un factor cauzal rău făcător întregului Ansamblu Neam Țară.

În consecință, un atare factor cauzal este imperios necesar de a fi exclus, pe toate căile, pentru a nu produce efecte.
Conform Constituției, cu precădere, dreptul de a chema legile la respectarea Constituție revine atât onor C.C.R. precum, sau/și, onor Puterii Judecătorești, din momentul în care onor C.C.R. sau după caz și onor Puterii Judecătorești, se comunică o sesizare despre existența Factorului Cauzal rău făcător, însăși Ordinii Constituționale, precum și Statalități, nu doar în dauna Suveranității Naționale.

Rolul Preşedintelui ARTICOLUL 80
(1) Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării.
(2) Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.

În consecință, indiscutabil, cu prioritate, oricare încălcare a Ordinii Constituționale este de a fi exclusă și de/prin acțiunile care revin către onor Președintele care, conform Art. 80 /(2) veghează la respectarea Constituţiei.
Astfel, implicit, are dreptul și obligația a fi garantul Ordini Constituționale. Fiindcă, și în acest sens, prin Constituție are datoria-obligație constituțională și legitimă de a pune în fapt/act Instituția Referendumului, ca fiind calem ultimă, însă unica Instituție consacrată de Constituție cu rostul/scopul/menirea dobândirii în concret a Voinței Națiunii.
Astfel fiind și în contra oricărei legi/hotărâri/decizii/act/fapt/altele care are caracterul clar de încălcare a Ordini Constituționale și are repercusiune asupra celor de Interes Național, onor Președintele are dreptul-obligație de a pune în fapt Instituția Referendumului, pentru a-i defini ce decizii are de luat.

Referendumul ARTICOLUL 90
Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional.

În consecință, indiscutabil este că, oricare atingere adusă, fie și în contra Ordini Constituționale, aduce atingere Suveranității Naționale.
Astfel, conform Constituției, onor Președintele are dreptul-obligație de a pune în acțiune Instituția Referendumului, din momentul în care constată că, este încălcată Ordinea Constituțională tocmai de deciziile nu conforme cu Constituția a unei (oricare !) instituții din cadrul Statalității.
Este necesar a defini că, există stări generatoare de încălcarea Ordinii Constituționale determinate de participarea soldară și trans instituțională din interese politicianiste. Momente în care apar implicit posibilitățile instaurării dictaturii partinicului politicianist și indiscutabil acte care pot determina pierderi de Suveranitate de care pot profita agresorii interni sau/și externi. Stare/situație care este datorată tocmai încălcării Ordini Constituționale de către membrii unor instituții care arogându-și atribuții nu constituționale și practicând autoritarismul procedează la răsturnarea Ordini Constituționale pentru a facilita acapararea celor trei Puteri ale Statalității de către grupul/grupările politicianiste.
În aceste cazuri, de nerespectare a Ordinii Constituționale, de către membrii celor trei Puteri ale Statalități, dacă cei îndrituiți pactizează ca și parteneri, complici cu grupul politicianist (fie el grup partinic sau/și trans instituțional !) și nu este exclusă cu fermitate starea/situația de fapt, nici chiar prin actul onor Președintelui de a pune în acțiune Instituția Referendumului, atunci Masele Conștiente de stare gregară/gravă care aduce atingere trăirii și implicit Suveranității Naționale, vor proceda la proteste, care cu legitimitate se vor transforma, declanșa în Ridicarea Maselor.

Suspendarea din funcţie ARTICOLUL 95
(1) În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.

În consecință, indiscutabil este că, nici chiar onor Președintele, care dispune, prin excepție constituțională, de imunitate deplină, nu este exonerat de a fi sancționat de către Voința Suverană a Națiunii dată prin Instituția Referendumului, și pus în act cu celeritatea pretinsă din considerentele de apărare a Suveranității Naționale, precum și a Ordinii Statalității.

Suveranitatea. Articolul 2
(2) Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.

În consecința Art. 2/(2) este fără de dubiu definit de către Constituție că, nimeni, nici ca și persoană, fie ea și onor Președintele, precum nici ca și grup (indiferent care, iar precum grupările parlamentare și membrii onor C.C.R este un grup în sine !) nu are nicidecum legitimitate constituțională de a dispune discreționar cu deplinătate suverană sau/și imperativă, prin actul de decizie.
Fiindcă constituțional, indiscutabil, Suveranitatea este de Rang strict Național, rang care este definit cu exactitate și ferm de Constituție la Art. 2/(1)
Astfel este a înțelege corect cum că, indiscutabil nici onor C.C.R. nu poate prin o solidaritate tacită a aduce, prin deciziile proprii, o atingeri Ordinii Constituționale, precum nici a determina răsturnarea valorilor consfințite de Constituție, fără a fi pasibilă de a suporta rigorile Constituției, fie și pe oricare calea dată de Constituție, ca drept oricărui cetățean al României, respectiv acțiune constituțională de chemare în instanța competentă, din subordinea Puterii Judecătorești. Una fiind posibilă calea de acțiune prin Contenciosul Administrativ.
Indiscutabil Constituția prin definirea concretă și explicită a celor cuprinse în Art. 16/ (1) și (2) consfințește și că, nu există nici o obstrucționare capabilă ca să exonereze pe onor Președinte, precum nici pe onor C.C.R. de la răspunderea pe cale juridică chiar dacă nu în cadrul unu proces penal, pentru oricare încălcare a Ordinii Constituționale, fie săvârșită din eroare de deliberare, sau eventual cu rea credință. Tocmai pentru a nu permite nici membrilor onor C.C.R. de a comite erori sau fapte de încălcare a Ordini Constituționale, prevederile Constituției exonerează membri onor C.C.R. strict de sub incidența judecății de ordin penal, nu în toate cazurile/faptele.

Structura.(C.C.R.) Articolul 142
(3) Trei judecători sunt numiţi de Camera Deputaţilor, trei de Senat şi trei de Preşedintele României.

Menționăm că, fără a contesta înscrisele Constituției (asta este și punct !) nu putem a nu gândii și considera logic că, însăși dreptul acordat de Constituție unor membri activi din cadrul grupurilor partinic-parlamentare de a numi membrii care compun completul de deliberare a onor C.C.R. nu lasă decât un vag dubiu în cele ce privește existența clară a unor considerente partinic-ideologice care a fost considerate și au determinat numirile.
Numiri care admite raționamentul că, este posibilă o apartenență (fie și tacită !) a unora dintre membrii onor C.C.R. la o oarecare grupare partinic-ideologică, și desigur tot logic considerațiile concurente între unii membrii ai onor C.C.R. dovedesc fie că au interese ideologice precum cei care au participat la selecție și la numire dânșilor, fie interpretarea diferită este rezultatul diferitelor școli de Drept Constituțional a membrilor onor C.C.R.

Condiţii pentru numire. ARTICOLUL 143
Judecătorii Curţii Constituţionale trebuie să aibă pregătire juridică superioară, înaltă competenţă profesională şi o vechime de cel puţin 18 ani în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior.

În consecință, dacă nicidecum nu ne arogăm un drept de a discuta sau/și interpreta Constituția, precum nici o îndrituire de a aprecia calitățile și competențele profesionale al membrilor onor C.C.C. Deci le considerăm că, cerințele/condițiile de propunere în onor Completul C.C.R. au fost constatate și îndeplinite și admiși ca fiind, din punct de vedere profesional, toți membrii îndreptățiți a face parte din Complet.
Însă avem atribuit și consfințit, chiar de către prevederile Constituție, dreptul la opinie total separată și de contestare a deciziei prin care se consideră că, Președintelui Române (pe viitor!) i se poate impune în contra Ordinii Constituționale, prin o decizie discutată și contestate a onor C.C.R. *Obligația de a face*
Nicidecum Constituția nu prevede nimănui dreptul de a-l obliga de a admite/executa obligatoriu și întocmai o propunere, fie aceasta una de revocare din funcție sau oricare altă imperativă obligație de a face onor Președintelui.
Indiscutabil nimic din cele ce însăși Constituția garantează, cuprinzându-l prin înscrisul ei, nu poate fi interzis/anulat nici prin lege, fie aceasta un drept corespondent unei funcții, fie de Drept Constituțional al unui cetățean al României, chiar fiind suferind de o dezabilitate oricât de severă.
Nicăieri, în cadrul Constituției României, nu este dat nimănui (persoană, grup, instituție, lege, altora !) dreptul/legitimitatea de a pretinde a fi exclus, eliminat, sancționat nici un drept constituțional, fie al onor Președintelui.
Constituția definește clar și indiscutabil onor Președintelui și dreptul, cert constituțional de: a analiza, a se consulta cu cei îndrituiți constituțional și profesional, a gândi, a delibera, a decide, decreta, altele. Acesta și astfel fiind, just și constituțional pretins, și în ce privește parcursul de la o propunere până la constatare, admitere sau nu, tocmai pentru a considera justețea/corectitudinea, și în funcție de anume contexte până și oportunitatea admiterii sau respingerii propunerii Ministrului Justiției (sau a oricărei propuneri !!)
Astfel doar ca un cetățean al României, considerând prevederile Constituției României, am deplin dreptul de a avea opinia că, decizia onor C.C.R. a apărut prin eroare de deliberare, superficialitate sau/și interpretarea Constituției, și chiar dacă nu exclud alte cauze nu le pomenesc fiindcă nu le pot susține prin probe.
Desigur afirm toate cele din prezentul demers, fiind susținut strict prin litera și spiritul Constituției care confirmă că, decizia celor 6+1 membri a onor C.C.R. implicit opinia concurentă (oricum de admitere) aduce atingeri Ordinii Constituționale, precum admite ca actul imperativ să aibă legitimitate și devine un act cu putere de precedent, chiar în contra Ordini Constituțional definite, și scrise clar și citeț în conținutul Constituției.

Universalitatea. Articolul 15
(1) Cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea.
(2) Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.

Deciziile Curţii Constituţionale ARTICOLUL 147
(4) Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.

Motive pentru care Președintele nu încalcă prevederile Constituției prin menținerea în funcție a Procurorului Șef DNA sunt:
1) Precum nici o lege nu se aplică cu retroactivitate, aidoma este consfințit de Constituție cum că, și deciziile onor C.C.R. se aplică strict cu repercusiuni care au efect, al decizie, numai în viitor. Respectiv constituțional acțiunea deciziei curgere strict ca, obligație de conformare și a face conform deciziei, numai după publicarea în Monitorul Oficial a unei decizii, fără a fi considerată nici pentru cele cu un minut dinaintea publicării ca fiindu-i sub incidență.
2) În concret, Legal, legitim, de facto, precum și a transmis clar public Națiuni, însă-și onor Președintele definind clar, indiscutabil și ferm că *Nu o destitui pe Procurorul Șef D.N.A.* respectiv nicidecum nu a permis o dilemă/dubiu că sub presiune va da curs propunerii pretinse de demitere înaintată de Ministrului Justiției.
Astfel fiind, deci fiindcă nu a dat curs propunerii înainte de publicarea deciziei onor C.C.R. însăși cauza se stinge pentru trecut, și are doar dispoziție strict pentru un viitor.
Considerăm că, onor Procurorul Șef al onor D.N.A. are și pregătirea necesară și dreptul de a-și apăra dreptul, precum și de a ataca, *in personam* prin Instituția Contenciosului Administrativ și nu numai.
Însă noi nu venim nicidecum în apărarea Procurorului Șef al D.N.A. ci în a ne apăra drepturile și obligațiile, sus arătate/menționate strict conform Constituției fiindu-ne drepturi sau/și obligații de cetățeni și oameni români.

Mandatul reprezentativ. Articolul 69
(2) Orice mandat imperativ este nul.

Constituția României nu lasă nici un dubiu ci definește clar și că:
1) Nici una dintre cele trei Puteri ale Statalității, respectiv Puterea Legislativă, Puterea Executivă și Puterea Judecătorească, precum nici onor Președintele, nu are nicidecum și în nici un mod atribuită/conferită/consfințită, de către Prevederile Constituției, o calitate/drept/putere de a impune, contesta/sancționa nici unul dintre drepturile constituționale ale Președintelui României precum a niciunui cetățean, din moment ce este consfințit și legitimat de Constituția României.
2) Nici una dintre cele trei Puteri ale Statalității, precum nici onor C.C.R. nu este admisă/îndrituită/consfințită, de către Constituția României, de a obliga prin constrângere/imperativ o persoană (indiferent care) la acțiunea *a face* Fiindcă însăși prudența Actului de Justiție consideră/admite că: *Oricare act făcut sub imperiul constrângerii/imperativ este nul de Drept*
3) În consecință, propunerea adresată Președintelui Românie, de către Ministrul Justiției de a revoca necondiționat, pe cel propus pentru revocare, depăşeşte clar noţiunea de propunere şi indiscutabil devine un act imperativ, respectiv deplin nu Constituțional și fără de nici un temei, altul decât dorința/pofta Ministrului de Justiție de a-și aroga atribuții care însă nefiindu-i consfințite de Constituție sunt deplin nu constituționale.
Ba mai mult vin a uzurpa drepturile conferite Președintelui de Constituție și respectiv de a se situa deasupra onor Președintelui, precum și a Puterii Judecătoreștii, recte către onor C.S.M (în caz Secţiei pentru Procurori) a căror atribuții şi drepturi sunt conferite, consfințite și definite fără de dubiu de către Constituția României ca, fiind Consiliu de disciplină a judecătorilor şi respectiv a procurorilor.
Constituția României explicit interzice deplin actul imperativ.
Constituția permite și acordă dreptul onor Președintelui de a se consulta, a delibera și în consecință și cu deplină dreptate să procedeze în *a face*.
Deci Constituția reglementează dreptul onor Președintelui de a face strict constituțional, just, legal și legitim cu dreptate și conform adevărului indiscutabil.
Însă nicidecum Constituția nu abilitează pe cineva (indiferent cine) cu calitate de/în a-l obliga pe onor Preşedintele în mod imperativ *a face* în contra prevederilor Constituției sau/și a legilor ei strict subsidiare.
Indiscutabil, practicarea actului imperativ contravine cu cele prevăzute de Constituție, care-l interzice cu desăvârșire.
Dacă există cineva care are prin natură virtutea de a

TITLUL I Principii generale.
Statul român ARTICOLUL 1
(3) România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.
(4) Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale.
(5) În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.

Fără a lăsa dubiu, Constituția consfințește că, atribuțiile fiecărei Puteri sunt deplin diferite în cadrul Statalității. Respectiv: Puterea Legislativă având clar rost/atribuții/menire de a legifera; în cadrul Puteri Executive este guvernul cu prim ministru, miniştri şi subsidiarităţile Puterii Executive; iar în cadrul Puterii Judecătoreşti sunt ca parte cele din subsidiaritatea acesteia.
Constituţia a prevăzute cu exactitate și le aşează ca Puteri deplin separate, tocmai pentru realizarea separaţiei Puterilor în Statalitate, tocmai pentru a nu admite ingerințe/imixtiuni/intervenții ale partinicului ideologic sau/și a grupurilor de interese, desigur mai ales în cadrul Puterii Judecătorești pentru a influența hotărârile/sentințele.
Desigur chiar fiindcă toate cele trei puteri sunt parte din Structura Sistemică Unitară definită de Constituție ca un întreg, Statalitatea, acestea, conform cu rostul/menirea/scopul Întregului/Statalității de a servi cu bună credință Interesele Suveranului/Neamului și respectiv poporului, au obligația de a conlucra prin bună înțelegere.
Astfel, desigur, toate aceste trei părți au obligația nu doar de a conlucra în armonie echilibrată, ci și sub un just control reciproc, care control însă să nu fie unul cu ingerință/uzurpare de competențe/atribuții/calități, tocmai pentru a nu permite imixtiunea unei puteri în treburile/rostul/calitatea care-i sunt conferite de Constituție unei, sau alteia, dintre Puterile Statalității.
Indiscutabil că, oricare ingerință/imixtiune sau/și tendință de uzurpare de competențe va determina nu doar stări conflictuale permanente, ci și grave prejudicii în buna/justa/performanta funcționare a întregii Structuri Sistemice, respectiv a Statalității, fapte care se răsfrâng/curg asupra Stării Națiunii.


Conform Constituției României Puterea Judecătorească este constituită din cele trei secţii, definite în:
Capitolul VI Autoritatea judecătorească respectiv:
1) Secţiunea 1 Instanţele judecătoreşti
2) Secţiunea a 2-a Ministerul Public
3) Secţiunea a 3-a Consiliul Superior al Magistraturii.

În consecință, nimeni nu poate contesta că Puterea Judecătorească este una de sine stătătoare ca independență în a-și definii menirea/rostul/scopul.

Statutul procurorilor. Articolul 132
(1) Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei.

Justificat și fără de dubiu Constituția considerând necesarul de control reciproc între instituțiile și Puterile Statalității a definit clar că:
1) Președintele poate fi controlat și sancționat, dacă încalcă Constituția, de către Puterea Legislativă prin suspendare, prin/cu acordul Voinței/Hotărârii care rezidă din/prin Instituția Referendumului.
2) Puterea Legislativă este sub controlul și sancțiunea Electoratului; membrii Puterii Legislative prin/în fața Puterii Judecătorești în toate cazurile de încălcare a legilor; controlul și sancționarea Președintelui care poate dispune constituțional de Instituția Referendumului recurgând la alegeri anticipate, mai ales în cazul vădit a tendinței de instaurare a autoritarismului/dictaturi ideologice.
3) Puterea Executivă este controlată și sancționată de Puterea Legislativă; oricare membru al executivului de către Puterea Judecătorească conform constituției și dispozițiile legilor; precum și de alte instituții de control.
4) Puterea Judecătorească este sub controlul și sancțiunea Președintelui prin numiri și revocări; Puterii Legislative prin legi, precum și al Guvernului prin Ministerul de Justiție pe cale administrativă.
Indiscutabil toate Instituțiile Statalității, precum toți membri corpului statal respectiv bugetarii (indiferent de funcții, altele !) sunt controlați și sancționați de Constituție prin legi și prin actul de justiție, precum oricare cetățean al României.

În consecință, Constituția direct, sau/și prin legile ei subsidiare, definește clar cadrul, limitele controlului și al sancțiunilor, precum și cui și prin ce practici politice îi revine dreptul constituțional de realizare a controlului și al sancționării.
Indiscutabil, sub autoritatea ministrului justiţiei determină exact/clar că, numai sub autoritatea de ordin politic și administrativ Ministrul Justiției își poate exercita controlul sau/și propunerea de revocare a Procurorului Șef D.N.A. sau a unui alt Procuror Șef. Însă în/din alte considerente și în alt sens nu are nici o îndrituire/atribuție constituțională și nicidecum legitimă.

Lege 303/2004/06/28
Art.51
b) în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuțiilor manageriale privind organizarea eficientă, comportamentul și comunicarea, asumarea responsabilităților și aptitudinile manageriale;

În consecință, mai mult și în concret, Ministrul Justiției are îndrituirea de a propune revocarea, fie a Procurorului Șef D.N.A. (fost Parchetul Naţional Anticorupţie) numai dacă este sub incidența lege 303/2004/06/28 Art.51/lit.(b) deoarece numai acest aliniat de sub litera (b) admite autorității de ordin politic și administrativ, respectiv Ministrului Justiției, dreptul de a solicita avizul C.S.M. și în consecință să recurgă legitim la propunerea de revocare către onor Președintele României

Indiscutabil este, și conform Constituției fiind definit clar:
Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, (Virgula fiind deopotrivă Și)
De fapt Constituția definește clar că, procurorii (indiferent care) funcționează sub lege și al controlului ierarhic, chiar dacă strict administrativ sub autoritatea Ministrului Justiției.

Mențiune expres.
În ceia ce privește invocarea, de către Ministru Justiției, aflat clar sub imperiul dorinței grupului parlamentar care l-a propus, cum că Procurorul Șef a onor D.N.A nu s-a prezentat la Comisia parlamentară nu constituțională, ad hoc, de anchetare (în ce prevedere/admisiune a Constituției ??)
Precum după ce o lege, indiferent care, devine cu putere de lege după promulgarea de onor Președinte rolul Parlamentului este finit, dacă nu apare necesitatea de revizuire a acesteia pretinsă/decisă de către onor C.C.R. aidoma onor Parlamentul nu are rol de anchetator, procuror de fapt constituțional nici o competență în domeniul aferent strict Puterii Judecătorești.
Astfel, deci/fiindcă nu are nici un drept constituțional admis în acest sens o atare arogare devine pe cât de nu constituțională tot pe atâta, implicit, imperativă și Nulă de Drept Constituțional, respectiv este chiar dacă onor Parlamentul ar proceda la o atare lege aceasta ar fi în afara prevederilor constituționale, și având valoare nulă, caracter uzurpator de atribuții și imperativă din moment ce Parlamentul își arogă de la sine putere, îndrituiri nu constituțional prevăzute, admise deci nicidecum consfințite.
Indiscutabil și strict conform Constituției nicidecum onor Parlamentul nu poate recurge/proceda/practica uzurpare de calități/îndrituiri de a verifica, constata sau chema la raport (?) pe un membru la Puterii Judecătorești. Fiindcă de fapt însăși Constituția consfințește/înscrie cine are îndrituirea/competența constituțională înscrisă clar și citeț în Art.132/(1)
Statutul procurorilor. Articolul 132
(1) Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justi

A se vedea și următoarele:
Legea 303/2004/06/28 *Republicată* privind statutul judecătorilor şi procurorilor, text în vigoare începând cu data de 16 ianuarie 2009
Art. 60. - Modificări (1)
(1) Magistratul este suspendat din funcție în următoarele cazuri:
a) când a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva sa;
b) când suferă de o boală psihică, care îl împiedică să-și exercite funcția în mod corespunzător.
(2) Suspendarea din funcție a magistratului se dispune de Consiliul Superior al Magistraturii.

În consecință, este a înțelege clar că, prin aceasta se întărește adevărul constituțional care afirmă răspunderea judecătorilor precum și a procurorilor (magistraților) strict sub competența judecării/deciziei onor C.S.M.

De asemenea este definit prin lege
Capitolul I Dispoziții generale. Art. 93.
Magistrații răspund civil, disciplinar, administrativ și penal, în condițiile legii.
În consecință, însăși arătându-se prin lege sub a căror incidențe răspund magistrați, cu osebire este specificat administrativ, tocmai pentru a specifica concretiza, defini punctual în care greșeală/eroare fiind magistrați pot fi trași la răspundere sub autoritatea Ministrului Justiției.

Capitolul II Răspunderea disciplinară a magistraților.
Art. 96. Magistrații răspund disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum și pentru faptele care afectează prestigiul justiției.
Art. 97. Constituie abateri disciplinare: literele (a) până la (m) inclusiv.
Art. 98. Sancțiunile disciplinare care se pot aplica magistraților,proporțional cu gravitatea abaterilor, sunt:
a) avertismentul;
b) diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu până la 15% pe o perioadă de la o lună la 3 luni;
c) mutarea disciplinară pentru o perioadă de la o lună la 3 luni la o instanță sau la un parchet, situate în circumscripția aceleiași curți de apel ori în circumscripția aceluiași parchet de pe lângă curtea de apel;
d) revocarea din funcția de conducere ocupată;
e) excluderea din magistratură.
Art. 99. Sancțiunile disciplinare prevăzute la art. 98 se aplică de secțiile Consiliului Superior al Magistraturii, în condițiile legii sale organice.

În consecință, tot fără de dubiu, și clar Art. 99 vine a defini în a cui sarcină este propunerea de revocare inițial formată, respectiv onor C.S.M. cum deplin firesc este tocmai ca/în consecința că, onor C.S.M. conform Art. 134/(1) este și îndrituit de a și propune onor Președintelui României numirea în funcție a magistraților, pe când Ministru Justiției nu are nici un drept/îndrituire în acest sens, respectiv de a propune magistrații.
Atribuţii. Articolul 134
(1) Consiliul Superior al Magistraturii propune Preşedintelui României numirea în funcţie a judecătorilor şi a procurorilor, cu excepţia celor stagiari, în condiţiile legii.

Atribuţiile secţiilor CSM - cariera judecătorilor şi procurorilor
h) avizează propunerea ministrului justiţiei de numire şi revocare a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a Procurorului General al D.N.A. (fost Parchetului Naţional Anticorupţie) a adjuncţilor acestora, a procurorilor şefi secţie din aceste parchete, precum şi a procurorului sef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizata şi Terorism a adjunctului acestuia;

În consecință, este clar definit de lege că, onor C.S.M. avizează propunerea Ministrului Justiției de suspendare a Procurorului General al onor D.N.A.
Astfel chiar dacă legea este cu eroare constituțională până la contestarea și definirea ca fiind nu constituțională de către onor C.C.R. aceasta poate produce nestânjenită efecte, respectiv interpretând Constituția (zicem și noi !) și definind avizul consultativ ca și fiind un pur/deplin aviz cu putere deplină.


Este necesar, pentru interesul cauzei, de arătat și că:

Indiscutabil onor C.C.R. este în eroare constituțională fie și doar fiindcă deliberează și decide cu dublă măsură și anume:
1) Legitimează (nu știm din ce considerente !) ignorarea calități constituționale a C.S.M. respectiv al Avizului Consultativ care este constituțional obligatoriu a fi pretins de către Ministrul Justiției și dat de către onor C.S.M.
Oare Ministrul Justiției poate/practică ignorarea avizului C.S.M implicit Litera Constituție și chiar prin decizia C.C.R. ?

2) Contestă și consideră/decide nul dreptul constituțional și legitim al onor Președintelui de a gândi/analiza/considera liber și conform Constituției de a-și exercita dreptul de a hotărî și dispune dacă este justă propunerea de revocare înaintată de Ministrul Justiției.
Ba mai mult considerând a legitima un act imperativ acela de a fi obligat onor Președintele, nu condiționat *A face* fără nici un temei și în contra prevederilor Constituției, prin decizia în contra Ordini Constituționale dată de onor C.C.R.

Apoi.
Onor Președintele a invocat și lipsa de oportunitate care este criticată și de onor C.C.R.
Indiscutabil zicem și susținem noi că, în oricare decizie (nu-i așa toate deciziile sunt politice, deci necesare/oportune sau dimpotrivă !)
Fără de nici un dubiu este că, și membrii onor C.C.R. prin actul de deliberare și decizie definesc un Act Politic oricând deliberarea/constatarea și decizia este necesară din și sub aspectul oportunității de a constata o posibilă eroare legislativă, sau tot când este oportun (altfel nu este când) procedează tot la un act de soluționarea unei cauze de ordin judiciar, tot ca Act Politic cu și de responsabilitate și ca fiind oportun și necesar în interesele Națiunii, finalmente.
Deci indiscutabil nimic nu este a se defini/face decât dacă este oportun fiind necesar, fie deciziile, cât și legile au obligația de a fi considerate și definite prin gândire, deliberare și considerați de ordin politic.

În consecință, justificat am zice noi că însăși decizia Ministrului Justiției de a considera necesar a propune revocarea Procurorului Șef a onor D.N.A. vine din considerente de oportunitate. Desigur, chiar și dorința clar exprimată public de către un mare număr din grupul care formează alianța parlamentară, care la definit pe Ministrul Justiției, a propagat și susținut ca fiind o oportunitate revocarea, precum și unele dintre membri agențiilor de presă care le susțin și le asigură propaganda grupurilor din alianța parlamentară.

Revenind la lipsa de oportunitate și ea invocată, de onor Președinte, din motive politice juste (că alte motive sunt doar cele de ordin politicianist, gregare !) este a se considera justificată însăși având un caracter implicit de oportunitate în lipsa unei propuneri deliberate/definite în prealabil de către cei doi factori, respectiv onor C.S.M. și Ministrul de Justiție, care să dovedească de comun acord atât legitimitatea cât, implicit, considerentele politice, oportunitatea, a chiar propunerii. Fiindcă fără a fi necesară o acțiune nu este nici oportună.

Astfel.
1) Ministru Justiției își arogă atribuții care conform constituției revin strict Consiliului Superior al Magistraturii, atât ca fiind conform constituției garantul corectei funcționari a Puterii judecătorești, precum și singura instituție care are îndrituirea de a constata, considera și de a sancționa, sau după caz a cerere sancționarea, oricărei persoane, sau instanțe din cadrul Puterii Judecătorești care nu respectă practicile prevăzute/definite de Constituție sau/și legile ei subsidiare în cele ce privește buna funcționare a celor din cadrul Puterii Judecătorești.
2) De-asemenea conform Constituției Ministru Justiției, având strict atribuții de ministru, administrative și executiv precum întregii Puteri Executive, își arogă atribuții care din ordin constituțional nu revine Puterii executive acelea de a sancționa disciplinar pe un membru la Puterii Judecătorești.
3) De fapt, conform Constituției însăși Președintele României este, implicit parte directă în Puterea Executivă, și doar fiindcă Constituția îndrituiește onor Președintele și de a prezida/conduce oricare ședință/consfătuire a Guvernului la care este prezent.
Astfel nicidecum între Președintele României și Guvern nu poate exista situații judiciare de conflict, precum nici între, fie Primul Ministru și un ministru, fiindcă aceasta presupune a fi între instituții a două puteri diferite, nicidecum în cadrul aceleiași puteri. Diferende care trebuiesc a fi stinse prin discuții/deliberări în cadrul acelei puteri constituționale pe calea dialogului, amiabilă.
4) fără de nici un dubiu și exclus deplin constituțional este că, Președintele României poate fi pus sub o formă de culpă, nici chiar de către onor C.C.R. deoarece Constituția îi garantează *imunitate deplină* iar unicul mod constituțional de a fi sancționat Președintele României, conform Constituției revine strict Parlamentului, respectiv precum prevede Constituția prin suspendare, și respectiv Voința Națiunii definită de Instituția Referendumului.
Astfel, indiferent de care va fi hotărârea Președintelui, fie și dacă ignoră decizia C.C.R. nu poate fi sancționat decât prin suspendare și hotărârea suverană a Instituției Referendumului, care este implicit a fi pus în act în consecința suspendării de către Parlament însă cu respectarea deplină a Constituției.
5) Președintele României nu a definit nicidecum un act concret care să producă un oarecare prejudiciu de natură conflictuală sau/și de efectivă uzurpare a unei atribuții care nu-i revin constituțional.
Astfel C.C.R. își depășește atribuțiile, nu are competența de a discuta o eventuală/posibilă/presupusă stare conflictuală sau/și de uzurpare de funcții, atribuții, deoarece din nici un act al Președintelui României nu rezidă nici o atare faptă de ordin juridic, care să aibă măcar un dubiu că, ar fi în mod rezonabil admisibil a avea acest caracter.
6) Însă, indiscutabil, C.C.R. avea dreptul și obligația de a atenționa pe Ministrul Justiției că, uzurpă și nici nu consideră atribuțiile constituționale ale garantului independenței Puterii Judecătorești, care este consiliul Superior Al Magistraturii. Faptă de care C.C.R. este conștientă însă nu-și respectă obligațiile care-i revin de a pretinde revenirea la prevederile Constituției.
7) Constituția consfințește deplin în toate prevederile sale, implicit, și principiul simetriei juridice, pe care onor C.C.R. nu doar îl omite ci îl ignoră deplin.
Principiu care explicit definește juridic, precum logic și constituțional că, dacă 1+2=3, atunci fără de dubiu și 2+1=3, astfel deplin și conform constituției, din moment ce Președintele României este îndrituit a avea doar el dreptul de a numi (pe cel sub autoritatea numiri) este indiscutabil singurul care poate fără de nici o constrângere, decât dacă este prevăzută concret, ca fiind obligație constituțională, să îl revoce din funcție.
Ministrul Justiției are constituțional îndreptățirea/dreptul sau în anume condiții definite de Constituție sau/și legile ei strict subsidiare, de a propune revocarea din funcție. însă nu are capacitatea/ îndrituirea constituțională de a obliga pe Președintele României *a face*
Ministrul Justiției de fapt și conform Constituției, nu are dreptul de a nesocoti și a desconsidera nicidecum a ignora avizul care-i dă o consiliere temeinică, profesional justificată, respectiv avizul Consiliului Superior al Magistraturi pe care constituția îl definește ca fiind garantul independenței Puterii Judecătorești și de drept constituțional cel care constată și sancționează Magistrații și implicit pe oricare din Corpul Procurorilor.
De fapt și concret și fără a lăsa loc de dubiu Ministrul Justiției, prin faptul că procedează la deplina ignorare a *avizului negativ dat de C.S.M.* respectiv a instanței cele mai competente de a-l consilia (!!) tocmai fiindcă are și competența indiscutabilă în materie care se referă la buna funcționare a Puterii Judecătorești, precum și de soluționarea unei prezumate abateri a unui membru al Puterii Judecătorești ( indiferent care !) încalcă Ordinea Constituțională.
în consecință Ministrul Justiției deși este corect consiliat/îndrumat și invitat care este cale justă cum să procedeze, desigur de cea mai îndrituită și îndreptățită instituție a Puteri Judecătorești C.S.M. totuși cu de la sine motivații/considerente procedează la *abuz de putere* din motive nu cunoscute, însă dubioase doleanțe/pofte, recurge la dreptul de a propune, Președintelui îndrituit de Constituție cu deplină putere de a decide sau nu, suspendare Procurorului Șef D.N.A.
Dreptul de a propune este unul a Ministrului de Justiție, drept pe care nu i-l contestăm, însă numai doar dacă este corect/temeinic/just/ferm/clar și nu discutabil dacă este constituțional și legitim de a fi considerat de onor Președintele, altminteri este doar o propunere/poftă.
8) Chiar dacă s-ar admite că, ministrul justiției deține și avizul/consultul/îndrumarea afirmativă al C.S.M. nicidecum nu este admis de Constituție că Ministrul de Justiție nu are dreptul de a-l obliga (!!) pe Președintele României ca fără discernământ să consimtă admiterea unei puneri necondiționat de Constituție ci sub imperiul unei imperative propuneri.
Indiscutabil, din moment în care, prin evidențe, Ministrul Justiției vine cu anticipație, înainte chiar de o decizie a onor C.C.R. și pretinde Președintelui României, *obligația de a face* ba chiar recurge la a-și propaga vehement public o pretinsă autoritate indiscutabilă apare concludent că, procedează ca atare sub tutela, susținerea sau posibil sub presiunea alianței parlamentare care l-a acreditat susținut în a obține funcția.



În încheiere.

Onor C.C.R. are obligația de a constata, analiza, considera și că,
Toate prevederile Constituției sunt de fapt esențe din care curg obligatoriu cu subsidiaritate toate legile și acțiunile de ordin politic (altele nu sunt decât cele imperative, politicianiste !). Prin sensul strict interesele tuturor cetățenilor *interese politice de vastă, îndelungată acțiune și cuprindere, și nicidecum pe întindere limitată numai la actualii trăitori, ci și pentru trăirea demnă/confortabilă și a Viitorimi*
De asemenea onor C.C.R îi revine obligația și dreptul de a analiza, constata și factorul cauzal care a determinat actuala stare beligerantă din cadrul instituțiilor Statalității și a dispune la excluderea prin revenirea la Ordinea Constituțională și eliminarea factorului cauzal politicianist care produce efectele clar rău făcătore, beligerante.

Cunoaștem și considerăm calitatea profesională a membrilor onor C.C.R. și în această considerație gândim.
În consecință, știm că ș onor C.C.R. cunoaște Factorul Cauzal care determină necontenit starea beligerantă din cadrul Statalității.
Indiscutabil nu respectarea întocmai a Ordini Constituționale din interese politicianiste aduce atingeri armonioasei funcționări a Statalității, fapt care produce grave atingeri Stării Națiuni.
De fapt nu respectare cu strictețe a Ordinii Constituționale în ce privește separația Puterilor Statale, și cea mai practicată abatere survine din nu aplicarea separației Puterii Executive de către și de sub grupările parlamentare, respectiv de sub o imperativă subordonare a Puterii Executive sub doleanțele/ideologiile grupului majoritar din Parlament.

Indiscutabil sub și din considerentele grupurilor partinic-ideologice parlamentare este schimbată/încălcată/modificată însăși criteriile Constituției care așează separat Puterea Executivă scoțându-o de sub imixtiunea abuzivă a grupărilor ideologice prin cele două Articole, respectiv Art. 102 și Art. 103.
Desigur adresându-mă membrilor de specialitate/profesioniștilor din cadrul onor C.C.R. consider a fi inutile explicațiile mele, deci nici nu am ce arăta decât strict cele ce înscrie Constituția României pentru a defini punerea separată a Puterii Executive de Puterea Legislativă care fără de dubiu, în gemerea membrilor săi, nu are calificări/profesii corespondente cu pretențiile practicării facultăților aparținătoare Dreptului în genere și în special cu ramura Dreptului Constituțional.

Capitolul III Guvernul. Rolul şi structura. Articolul 102

(1) Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice.
(2) În îndeplinirea atribuţiilor sale, Guvernul cooperează cu organismele sociale interesate.
(3) Guvernul este alcătuit din prim-ministru, miniştri şi alţi membri stabiliţi prin lege organică.

Investitura. Articolul 103

(1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării (sic. Formal după concepțiile unora din actualul caz !) partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.
(2) Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.
(3) Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

Doar și numai respectându-se întocmai Ordinea Constituțională se definește Separația Puterilor în Statalitate !!




Alte Prevederi Constituționale pe care avem posibilitatea de a le invoca în susținerea demersul nostru:

Universalitatea. Articolul 15
(1) Cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea.
(2) Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.

Egalitatea în drepturi. Articolul 16
(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.

Fidelitatea faţă de Ţară. Articolul 54
(2) Cetăţenii cărora le sunt încredinţate funcţii publice, precum şi militarii, răspund de îndeplinirea cu credinţă a obligaţiilor ce le revin şi, în acest scop, vor depune jurământul cerut de lege.

Atribuţii. Articolul 146
e) soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice, la cererea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a primului-ministru sau a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii;
l) îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de legea organică a Curţii.

Puterea deplină a I. Referendumului
Pentru a invoca o eventuală solicitarea a onor Președintelui de a considera instituirea Referendumului.

Referendumul ARTICOLUL 90
Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional.
Procedura de revizuire. ARTICOLUL 151
(3) Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire.


Dovezi care afirmă/confirmă/consfințesc că, Legea Fundamentală, Constituția, definește orânduirea Statală din România ca fiind una prezidențială, precum și că, numai Instituția Referendumului are putere de sancționare a Președintelui, prin intermediul Puterii Legislative și conform Constituției.

Numirea Guvernului Articolul 85
(1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament.

Participarea la şedinţele Guvernului . Articolul 87
(1) Preşedintele României poate lua parte la şedinţele Guvernului în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica externă, apărarea ţării, asigurarea ordinii publice şi, la cererea primului-ministru, în alte situaţii.
(2) Preşedintele României prezidează şedinţele Guvernului la care participă.

Alte atribuţii. Articolul 94
Preşedintele României îndeplineşte şi următoarele atribuţii:
c) numeşte în funcţii publice, în condiţiile prevăzute de lege;

Capitolul III Guvernul
Rolul şi structura. Articolul 102
(1) Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice.

Investitura. Articolul 103
(1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.

Jurământul de credinţă. Articolul 104
(1) Primul-ministru, miniştrii şi ceilalţi membri ai Guvernului vor depune individual, în faţa Preşedintelui României, jurământul de la articolul 82.
(2) Guvernul în întregul său şi fiecare membru în parte îşi exercită mandatul, începând de la data depunerii jurământului.

Capitolul V. Administraţia publică
Secţiunea 1Administraţia publică centrală de specialitate
Structura. Articolul 116
(1) Ministerele se organizează numai în subordinea Guvernului.
(2) Alte organe de specialitate se pot organiza în subordinea Guvernului ori a ministerelor sau ca autorităţi administrative autonome.

Prefectul. Articolul 123
(1) Guvernul numeşte un prefect în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti.

Statutul judecătorilor . Articolul 125
(1) Judecătorii numiţi de Preşedintele României sunt inamovibili, în condiţiile legii.
(2) Propunerile de numire, precum şi promovarea, transferarea şi sancţionarea judecătorilor sunt de competenţa Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii sale organice.
(6) Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepţia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum şi a actelor de comandament cu caracter militar. Instanţele de contencios administrativ sunt competente să soluţioneze cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau, după caz, prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale.

Secţiunea a 2-a Ministerul Public
Rolul Ministerului Public. Articolul 131
(1) În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor.
(2) Ministerul Public îşi exercită atribuţiile prin procurori constituiţi în parchete, în condiţiile legii.
(3) Parchetele funcţionează pe lângă instanţele de judecată, conduc şi supraveghează activitatea de cercetare penală a poliţiei judiciare, în condiţiile legii.


Secţiunea a 3-a. Consiliul Superior al Magistraturii
Rolul şi structura. Articolul 133
(1) Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei.
(6) Preşedintele României prezidează lucrările Consiliului Superior al Magistraturii la care participă.
(7) Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii sunt definitive şi irevocabile, cu excepţia celor prevăzute la articolul 134 alineatul (2).

Atribuţii. Articolul 134
(1) Consiliul Superior al Magistraturii propune Preşedintelui României numirea în funcţie a judecătorilor şi a procurorilor, cu excepţia celor stagiari, în condiţiile legii.
(2) Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţă de judecată, prin secţiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică. În aceste situaţii, ministrul justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu au drept de vot.
(3) Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară pot fi atacate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
(4) Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite prin legea sa organică, în realizarea rolului său de garant al independenţei justiţiei.


Curtea Constituțională a României mai definește prin:
AVIZ CONSULTATIV Nr.1 din 6 iulie 2012

Totodată, potrivit art.80 alin.(1) din Constituţie,
Preşedintele României este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării, iar potrivit alin.(2) al aceluiaşi articol, are rolul de a veghea la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice şi exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.
Prerogativele constituţionale ca şi legitimitatea democratică pe care i-o conferă alegerea lui de către electoratul întregii ţări îi impun Preşedintelui României să aibă un rol activ, prezenţa lui în viaţa politică neputând fi rezumată la un exerciţiu simbolic şi protocolar.
Funcţiile de garanţie şi de veghe consacrate în art. 80 alin.(1) din Constituţie implică prin definiţie observarea atentă a existenţei şi funcţionării statului, supravegherea vigilentă a modului în care acţionează actorii vieţii publice - autorităţile publice, organizaţiile legitimate de Constituţie, societatea civilă - şi a respectării principiilor şi normelor stabilite prin Constituţie, apărarea valorilor consacrate în Legea fundamentală.”
De asemenea, prin acelaşi act, Curtea a constatat că „Preşedintele României poate, în virtutea prerogativelor şi a legitimităţii sale, să exprime opinii şi opţiuni politice, să formuleze observaţii şi critici cu privire la funcţionarea autorităţilor publice şi a exponenţilor acestora, să propună reforme sau măsuri pe care le apreciază dezirabile interesului naţional.
Opiniile, observaţiile, preferinţele sau cererile Preşedintelui nu au însă un caracter decizional şi nu produc efecte juridice, autorităţile publice rămânând exclusiv responsabile pentru însuşirea acestora ca şi pentru ignorarea lor.
În orice caz, exercitarea de către Preşedinte a unui rol activ în viaţa politică şi socială a ţării nu poate fi caracterizată ca un comportament contrar Constituţiei.”
Aplicând aceste criterii la faptele de încălcare a ordinii juridice constituţionale la care se referă art.95 alin.(1) din Legea fundamentală, Curtea reţine că pot fi considerate fapte grave de încălcare a prevederilor Constituţiei actele de decizie sau sustragerea de la îndeplinirea unor acte de decizie obligatorii, prin care Preşedintele României ar împiedica funcţionarea autorităţilor publice, ar suprima sau ar restrânge drepturile şi libertăţile cetăţenilor, ar tulbura ordinea constituţională ori ar urmări schimbarea ordinii constituţionale sau alte fapte de aceeaşi natură care ar avea sau ar putea avea efecte similare. >>

Bibliografie studiată:
1) Constituția României
2) LEGEA NR. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale
3) Regulamentul de Organizare și Funcţionare a C.C.R.
Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale a fost adoptat prin Hotărârea nr.6 din 7 martie 2012 şi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.198 din 27 martie 2012.
4) Aviz Consultativ Nr.1 din 6 iulie 2012
5) Lege nr. 303 din 28 iunie 2004 (**republicată**) http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/64928
6) Lege Nr. 303 din 28 iunie 2004 *Republicată privind statutul judecătorilor şi procurorilor Text în vigoare începând cu data de 16 ianuarie 2009


Sublinierea prin intermediul culorilor
_ Negru, cele scrise de noi.
_ Mov citate din Constituția României.
_ Verde citate din legea de funcționare a C.S.M.
_ Roșu citate din dispoziții a C.C.R.
_ Constituția României fiind cu și de competenţă absolută

13/06/2018

Autor: petru borodi/Cluj
Destinatar: Președintele României, Curtea Constituțională a României, Președintele Senatului, Președintele Camerei Deputaților, Consiliul Superior al Magistraturii, Procurorul General al României, Guvernul României, Ministru de Justiție, precum și către/spre informa
Categorie: Politica.
Petitie si semnaturi in format: XLSxls   PDFpdf
*Stiri, informatii in legatura cu petitia:
*Cod validare:
 =